Cine sunt și cum se antrenează oamenii care păzesc avioanele românești de teroriști în timpul zborului

Cine sunt și cum se antrenează oamenii care păzesc avioanele românești de teroriști în timpul zborului
Publicat: 26/03/2016, 15:54

Numiți „air marshalls” în străinătate, cei care reprezintă apărarea împotriva teroriștilor la bordul avioanelor sunt selectați în România dintre cei cu experiență în Brigada Antiteroristă a SRI. Sunt întotdeauna înarmați și sub acoperire, așa că pasagerii nu știu pe cine au lângă ei, arată un reportaj TVR.

La baza SRI de la Grădiștea, într-un poligon subteran, se antrenează luptătorii antitero de la bordul avioanelor civile. Trag zilnic peste 300 de cartușe, dar pregătirea lor nu se limitează doar la asta.

Muniția folosită de luptătorii antitero la bordul aeronavelor este una special adaptată acestui mediu. Sunt peste 1.000 de scenarii pe care instructorii le folosesc pentru a testa abilitățile luptătorilor. La 10.000 de metri în aer, luptătorii trebuie să decidă independent care e cea mai bună cale de a rezolva o criză.

Cursele Tarom sunt obligatoriu protejate de SRI, iar companiile private pot solicita protecția contra cost, mai arată TVR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe...
Edward Sanda și Cleopatra Stratan, la 3 ani de căsnicie. „Nimeni nu știa, era o...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×